Foaie Nationala continua seria editorialelor “romanului absolut”, asa cum l-a numit Petre Tutea pe Mihai Eminescu. Articolul intitulat “Reactiunea” a fost publicat de M. Eminescu in ziarul conservator Timpul editia din 22 iulie 1880. Noi vom reproduce (din lipsa de spatiu) doar acele paragrafe din articol care fac din Eminescu un adevarat clarvazator, situtia descrisa de acesta pentru anul 1880 pare a nu se fi schimbat cu nimic nici in anul 2010-2011-2012. Se pare ca acel presedinte de institut care a declarat inactualitatea lui Eminescu avea dreptate: pentru anul 1880 Eminescu este inactual caci au trecut de atunci 130 de ani, dar pentru anul 2012, poetul si gazetarul nascut pe meleagurile Botosanilor este mai actual ca niciodata.
“Programul nostru zicea: teorii abstracte de cosmopolitism importate de-aiurea s-au imprastiat pe nesimtite si au slabit cu incetul simtul conservarii nationale, asa de vioi si de puternic odata la romani; si aceste idei, vatamatoare chiar in tarile luminate si puternice de unde s-au luat, au devenit un adevarat pericol pentru natiunea noastra.
De alta parte, dorinte de progres si de libertate nechibzuite au introdus prea ades in mecanismul nostru politic fraza goala in locul realitatii.
Nu credem ca cititorul sa mai ceara probe pentru evidenta. Inecarea cu straini a tuturor ramurilor vietii noastre economice, reducerea romanului in tara sa proprie la rolul de simplu salahor agricol, caderea repede a tuturor meseriilor, stingerea industriei casnice si inlocuirea ei prin producte industriale straine, lipsa absoluta a unei legi de incolat, ceea ce permite ca gunoaiele societatilor vecine din catesi patru unghiurile lumii sa s-aseze la noi, prefacerea in fine a acestor elemente in elemente politice cari au umplut functiile statului si se strecoara in reprezentatiunea nationala, toate acestea dovedesc ca tara noastra nu mai e vechea Romanie, ci e o America orientala deschisa tuturor imigratiunilor, al caror principiu e Ubi bene ibi patria…
[...]
Constitutiunea nu este un mecanism, ci un text de lege, bun daca se aplica bine, rau daca se aplica rau. Acest text nevinovat nu are deloc a-si imputa daca sub masca lui se desfasura influenta imorala, daca in numele lui se inscriu in listele colegiului I si al II-lea alegatori fraudulosi, daca tot in numele lui o societate de exploatare a pus mana pe statul roman, uzurpand numele de partid politic.
[...]
Dreptul de-a ne mira l-am pierdut de mult in Romania. Intr-o tara in care un om cu patru clase primare si peste aceasta din fire e marginit e redactor de ziar, deputat, director de Banca Nationala, special intr-ale drumului de fier si curand ministru de finante, intr-o tara in care mucenicul Simeon e un om caruia nu i se poate imputa nimic, unde procurele false ca si falsele carti de alegator joaca rolul de capetenie pentru inaintarea oamenilor, unde merit, stiinta, caracter nu sunt nimic, tripotajul, pisicherlacul si hatarul tot, in o asemenea tara omul e redus a constata istoriceste ceea ce se intampla, a se indigna din cand in cand, a rade mai adeseori, dar a se mira de ceva nu mai are dreptul.
Putine avem de zis ca concluziune la o polemica cu mult prea lunga pentru obiectul ei.
Tara care, prin aplicarea institutiilor ei, incurajeaza ignoranta, neconsecuenta, lipsa de caracter, ba le decoreaza chiar, dovedeste ca e in descompunere deplina…
[...]
Inaintea negrei strainatati care impanzeste tara cad codrii nostri seculari si, impreuna cu ei, toata istoria, tot caracterul nostru. Moartea, decresterea populatiei indeplineste apoi restul: starpirea fizica a neamului romanesc.
[...]
Izvorul intaritor al istoriei nationale, iubirea de limba, de datin si de popor sunt inlocuite la tinerime si ceilalti prin romane frantuzesti si cantarete pribege ale cafenelelo strainatatii. Un aer bolnavicios de coruptie, de frivolitate, de castig fara munca a cuprins plebea noastra rosie si infecteaza chiar sfera ce ramasese neatinsa de acest spirit. A crede ca o reactie puternica, in sensul national si istoric al cuvantului, ar mai fi cu putinta la noi in tara, ar insemna a se face jertfa unei deserte iluzii.
Patriotismul, cu toate acestea, nu este iubirea taranei, ci iubirea trecutului. Fara cultul trecutului nu exista iubire de tara. Azi e constatat ca, din momentul in care imparatii au inceput a inlocui prin oameni noi pe senatorii Romei, in care traditiile si cultul trecutului se intrupasera, Roma a mers spre cadere. Cazul Romei nu numai ca nu e izolat, dar nu sufera nici esceptie macar!”
