Când femeia se priveşte în oglindă...
La 2 ani, se priveşte în oglindă şi se visează regină.
La 7 ani, se priveşte în oglindă şi se vede Albă-ca- zăpada sau Frumoasa Adormită.
La 14 ani, se priveşte cum devine “domnişoară” şi se vede grasă, cu puncte negre ... urâtă.
“Nu pot să ies cu faţa asta!”
La 20 de ani se priveşte şi se vede grasă, fără vlagă, prea scundă, prea înaltă, prea creaţă, prea linsă...
Dar, se hotărăşte să iasă ... oricum.
La 30 de ani se priveşte şi se vede grasă, fără vlagă, prea scundă, prea înaltă, prea creaţă, prea linsă...
Dar îşi dă seama că nu are timp ca să rezolve totul şi ... iese oricum.
La 40 de ani se priveşte şi se vede grasă, fără vlagă, prea scundă, prea înaltă, prea creaţă, prea linsă...
Dar, îşi spune “totuşi sunt vie” şi ... iese oricum.
La 50 de ani se priveşte şi zice ...
“În sfârşit sunt eu însămi!” , iese şi merge unde vrea şi unde îi pare mai bine.
La 60 de ani se priveşte şi îşi dă seama că nu oricine se mai poate privi în oglindă ...
Iese şi cucereşte lumea!
La 70 de ani, se priveşte şi îşi vede înţelepciunea, veselia şi talentele...
Iese şi gustă viaţa din plin.
La 80 de ani nu se mai preocupă de privitul în oglindă ci, pur şi simplu, îşi pune o pălărie roşie şi iese în lume ca să se distreze.
Nu vi se pare că ar trebui să ne punem pălăria roşie mai devreme?